Etapele cununiei religioase: De ce trebuie să ții cont?

December 8, 2024

Cununia religioasă este unul dintre cele mai importante momente, unde îți vei declara iubirea în fața lui Dumnezeu, iar familia și toții apropiații vor fi alături de voi.

Aceasta se ține de regulă sâmbăta sau duminica, iar dacă vrei un alt cadru pentru nuntă, trebuie să obții aprobare din partea Episcopiei. De reținut că nu se țin nunți în zilele cu post și în zilele cu sărbători importante, precum perioada dintre Crăciun și Bobotează, Adormirea Maicii Domnului, Rusalii, Înălțarea Sfintei Cruci.

Ce lucruri sunt necesare pentru cununia religioasă?

În ziua cununiei religioase, vei avea nevoie de:

  • Certificatul de căsătorie civilă

  • Certificatul de botez, în cazul în care unul dintre miri nu este ortodox

  • Lumânări pentru cununie

  • Verighete

  • Vin roșu

  • Pișcoturi

Programarea nunții religioase

Primul pas este să mergeți la biserică să discutați cu preotul, pentru a programa ora și ziua când va avea loc cununia.

Va trebui să completați o cerere tip. Vi se vor cere copii după certificatele de botez. În plus, trebuie să plătiți o taxă dacă faceți parte din parohia respectivă sau să faceți o donație pentru biserică.

Exista și alte cerințe obligatorii ce trebuie îndeplinite pentru ca biserica și preotul să aprobe cununia religioasă:

  • nu trebuie să fiți rude

  • trebuie să fiți botezați în rit ortodox

  • trebuie să vă spovediți înainte de cununie

  • nașii trebuie să fie tot ortodocși

  • dacă unul dintre voi nu este de aceeași religie, atunci trebuie să treacă la ortodoxism

Pașii cununiei religioase

În primul rând, vor fi invitați în biserică domnișoarele și cavalerii de onoare, nașul, mireasa, iar apoi pot intra miresele și nașa, socrii mari și mici, dar și restul invitaților.

Va urma slujba de logodnă, care durează aproape 15 minute. Preotul vă va pune verighetele pe mâna dreaptă, unde vor sta până la finalul cununiei, iar apoi vi le va muta definitiv pe mâna stângă.

Apoi, vi se vor pune cununile pe cap, iar preotul va rosti “Se unește robul lui Dumnezeu cu roaba lui Dumnezeu”, respectiv “ Se unește roaba lui Dumnezeu cu robul lui Dumnezeu”.

Acest moment are o încărcătura aparte, fiindcă puritatea voastră va fi răsplătită și veți fi încoronați asemeni unor regi, iar ulterior binecuvântați să formați o familie și să faceți copii.

Următorul pas îl reprezintă citirea Evangheliei din Sfântul Apostol Pavel și Evanghelia cu minunea transformării vinului de către Iisus, la nunta din Cana Galilei. În acest timp, preotul vă oferă să gustați vin și să mâncați din pișcoturile înmuiate în vin.

Veți înconjura apoi masa, iar nașii vă vor ajuta să depuneți cununile pe masă, iar la final veți săruta Sfânta Evanghelie.

Cununia religioasă este, fără îndoială, un moment unic, încărcat cu emoție și un motiv de mare bucurie voi și familiile voastre. Iar acum că știi în ce constă cununia religioasă și de ce lucruri ai nevoie, parcă nu mai ai la fel de multe emoții, nu-i așa?

Pe scurt, aici: